Skip to main content
11.11.2024

Eurowind Energy instalează prima turbină eoliană în parcul Pecineaga de 48 MW

București, 11 noiembrie 2024Dezvoltatorul și operatorul danez de proiecte de energie eoliană, fotovoltaică și hibride, Eurowind Energy, a instalat cu succes prima turbină eoliană în cadrul parcului Pecineaga, din județul Constanța. Această etapă marchează un moment esențial în dezvoltarea proiectului de 48 MW, situat în județul Constanța, care urmează să fie complet operațional în anul 2025.

Turbina eoliană instalată de Eurowind Energy este prima din totalul celor opt turbine Siemens Gamesa SG 6.6-170, cel mai mare tip de generator electric eolian din România. Cu un diametru al rotorului de 170 de metri și o capacitate nominală de 6,6 MW, această turbină reprezintă tehnologia de ultimă generație în domeniul energiei eoliene. De asemenea, acest model este optimizat pentru a funcționa eficient chiar și în condiții de vânt redus, maximizând astfel producția de energie.

Ulterior finalizării, parcul eolian Pecineaga va contribui la alimentarea a 48.000 de gospodării cu energie verde și va genera o producție anuală de aproximativ 176.000 MWh. Proiectul susține angajamentul Eurowind Energy de a dezvolta și opera proiecte de energie regenerabilă, contribuind la tranziția către o economie mai sustenabilă și la reducerea emisiilor de carbon.

Instalarea primei turbine în parcul eolian Pecineaga reprezintă un moment important pentru noi și pentru întregul sector al energiei regenerabile din România. Această fază a proiectului marchează un nou pas către îndeplinirea angajamentului nostru de a furniza soluții energetice durabile, sprijinind astfel tranziția către un viitor verde.

Turbinele Siemens Gamesa SG 6.6-170, cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din România, vor permite parcului eolian Pecineaga să contribuie semnificativ la producția de energie curată. De asemenea, acest proiect este un exemplu clar al modului în care investițiile în infrastructura energetică modernă pot susține nu doar dezvoltarea economică a regiunilor locale, ci și atingerea obiectivelor de mediu la nivel național.” a declarat Adrian Dobre, Country Manager România în cadrul Eurowind Energy.

Progresul proiectului

Anterior instalării primei turbine, Eurowind Energy a finalizat toate cele 8 fundații pentru turbinele eoliene, precum și lucrările esențiale de infrastructură, inclusiv drumurile de acces și implementarea sistemului de medie tensiune, care va facilita transportul eficient al energiei produse. În prezent, dezvoltatorul danez lucrează la construcția liniei de legătură, care va conecta parcul eolian la rețeaua națională de energie electrică prin intermediul stației de transformare.

 

Despre Eurowind Energy

Eurowind Energy este un important dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride, cu sediul în Hobro, Danemarca. Cu peste 600 de angajați în 15 țări europene și în SUA, obiectivul companiei este acela de a crea un viitor alimentat doar cu energie regenerabilă, prin investiții în proiecte de acest fel.

 

Eurowind Energy este prezent pe piața din România din anul 2011.

Pecineaga